Așchii din Crucea Patimilor
Vezi, Doamne, cât m-am depărtat de tine-n aste vremuri?
De-aceea, nu-ți cer să m-alini, ci-ți cer să mă cutremuri!
În tihnă să îmi torni infern, în blid să-mi picuri fiere,
Și bârna să mi-o rupi în ochi, căci văd făr’ de vedere…
Dă-mi vinele la un fierar, să-mi toarne foc în ele,
Văpaie dă-mi, nu doar scântei, să nu mă mai înșele!
Dă-mi mâinile arvună-n Iad smolitelor parâme,
Căci nelucrând lucrarea Ta, s-au pus să o dărâme.
Vezi umerii cum mi-au căzut, ca niște zări surpate?
Cum talpa-mi prinse rădăcini în malul de păcate?
Am dat Iordanul pe nămol și-agheazma pe leșie –
De Iuda te-a vândut o dat’, eu te-am vândut de-o mie.
Atâtea pietre zac prin târg, căci ne lovim cu pietre –
Și-atâtea răni avem pe noi, că știm să dăm cu sete.
Ne prea-zgârcim doar la obraji, economie facem
Și, nu Te supăra pe noi, dar nu vrem să-i întoarcem!
De-atâta ros din creștinism cu fadă pocăință,
Nici scoarțele n-au mai rămas intacte din credință.
Și-atâtea oale-avem pe foc, iubirea căldicind-o,
Că fir de carne nu mai e… doar os – perfid albind-o.
Transfugi ai propriilor vieți, ne-ascundem în secunde,
Sfârșiți de drumurile lungi, ce nu ne-au dus niciunde.
Ne-am rătăcit de veșnicii, momiți de vreo morgană,
Sorbind beții de vorbe mari pe post de sfântă hrană.
Și tot mai des știm despre cer doar meteo-prognoze,
Ori horoscopic tălmăcim astrale diagnoze –
Uitând că nouă ceruri sunt, că-n ele ni-i seninul
Și c-abia-n ultimul stă Cel ce ne-a făcut destinul.
Atâtea candele am ars, storcându-le lumina
Sculptând în ele duhul frânt, amestecat cu vina.
Opaiț slab prin peșteri lungi le e, adesea, raza,
Căci nefiind din scut ceresc, firavă le e paza.
Sculptând în ele duhul frânt, amestecat cu vina.
Opaiț slab prin peșteri lungi le e, adesea, raza,
Căci nefiind din scut ceresc, firavă le e paza.
Prin spinii lumii de-am umblat, n-am priceput jertfirea,
Nici pietrei nu i-am înțeles în inimă-mpietrirea.
Poveri luptam din răsputeri, făr’ de-a-Ți afla puterea,
Și praznic Paștelui cinsteam, făr’ de-a-Ți trăi ‘Învierea.
Adie-mi duh în adevăr – senin, nebun, văratic
Și îndoielii dă-i amurg – întins pe zări, tomnatic.
Mă-nvață calea mai curând, c-o tot confund cu drumul,
Iar vieții - focul viu i-l dă, căci am aflat doar scrumul.
Să nu mă iei în sânul Tău, cu binecuvântare,
Ci cât mai jos să mă azvârli, ca să mă scol mai tare!
Iar de m-oi alipi de glod, în glod să-mi fie veacul,
Căci știu că-n drumul către Rai, în iad lumesc mi-e leacul…
Nici pietrei nu i-am înțeles în inimă-mpietrirea.
Poveri luptam din răsputeri, făr’ de-a-Ți afla puterea,
Și praznic Paștelui cinsteam, făr’ de-a-Ți trăi ‘Învierea.
Adie-mi duh în adevăr – senin, nebun, văratic
Și îndoielii dă-i amurg – întins pe zări, tomnatic.
Mă-nvață calea mai curând, c-o tot confund cu drumul,
Iar vieții - focul viu i-l dă, căci am aflat doar scrumul.
Să nu mă iei în sânul Tău, cu binecuvântare,
Ci cât mai jos să mă azvârli, ca să mă scol mai tare!
Iar de m-oi alipi de glod, în glod să-mi fie veacul,
Căci știu că-n drumul către Rai, în iad lumesc mi-e leacul…
sursa foto: www.lafluturi2.go.ro
Lavutz, e superb ce ai scris! A venit la fix…iti multumesc! :*
Draga mea, m-am uitat de două ori, să văd dacă ești chiar tu – îți urez bun-venit din toată inimioara mea, mi-e tare drag că, în sfârșit, ești și comentator, nu doar cititor al postărilor
Dacă spui că ți-a mers la suflet ce-am scris și că a venit în cel mai bun moment, păi mi-ai spus tot ce voiam să aud, îți mulțumesc! Pupici mulți, mulți spre tine zboară 
“Vezi, Doamne, cât m-am depărtat de tine-n aste vremuri?
De-aceea, nu-ți cer să m-alini, ci-ți cer să mă cutremuri!”
Felicitări ! Aveti talant si trebuie sa-l inmultiţi.Cuvintele pot aduce multa bucurie lumii credincioase,pot deschide poarta libertăţii.Sper să nu vă supărati pe mine că v-am postat cateva rânduri cu trimitere la blogul dumneavoastra http://marineis.wordpress.com/2010/06/03/a%C8%99chii-din-crucea-patimilor/
Mi-ați făcut cea mai mare onoare, cum aș putea să mă supăr? Nu știu cum să vă mulțumesc mai frumos și pentru gestul de a-mi prelua textul, și pentru apreciere, și pentru ceea ce-mi spuneți despre talanți și înmulțirea lor. De multe ori simt o sfâșiere de inimă că românii s-au înstrăinat de poezie și preferă texte facile, nu mai au timp de metaforă și de gând înalt, înalt cât cerul, fiind prea aplecați către cele lumești, materiale. Tocmai de aceea, mare bucurie îmi sunt cuvintele dumneavoastră – poarta libertății trebuie deschisă pentru toți cei care tânjesc după ea, oricât de greu și de anevoios ar părea!
[...] …..(Lavinia Ştefan) preluat de http://www.laviniastefan.com/a%C8%99chii-din-crucea-patimilor/ [...]
E cea mai frumoasă apreciere pentru versurile mele faptul că le-ați preluat pe blogul dumneavoastră. Nu e vorba de vreun orgoliu mărunt, ci de bucuria că mai mulți oameni vor citi poemul de Paște și poate că Așchiile le vor aduce o scânteie de credință în inimi sau, mai mult, le vor înteți focul deja aprins. Vă mulțumesc din suflet, înseamnă mult pentru mine…
Lavi, cuburile au arici, dar din ele sar, din cind in cind, aschii care ajung si pe la noi si se infig, cu gratie, insa, in noi si ramin acolo. Per sempre.
Irinutz, cuburile aveau doar arici, parcă… nuu?
dar cred că or să se descurce ei și printre așchii, cumva 
)
pupic
merci, draga mea
e și meritul tău, dacă te-a atins pe suflet… crede-mă! 
Adevărat a înviat, Cătă!
Apropo de parerea ta de rău – să știi că și pe mine mă mai încearcă, uneori…
Mă bucur din toată inima că ți-au plăcut versurile
Salutări și pupici
Ce poezie … !?!
m-a atins pe suflet.
—
nu esti numai talentata … crede'ma !
Hristos a Inviat draga Lav!
Uite, cateodata imi pare rau ca blogul tau nu mai este pentru tot publicul larg. O asa poezie …ar trebui cutita de cat mai multi .
Te salut calduros din Lagos si-ti multumesc pentru frumoasele versuri pe care le-ai scris aici ! Mi-au placut extraordinar de mult !
Ma-nclin respectuos!
Santos, scuză-mi indiscreția, dar tu câți Dumnezei știi? Că io știu doar unul
am glumit, m-am prins din prima că pluralul dă rima pentru "scântei", dar nu m-am putut abține 
))
))
Mulțumiri de la prefigurarea poetei talentate
Versul citat de Irina este metafora adevatului trait de CEL caruia ,,fierarul,,iscusit ,,i-a turnat foc in vine,,multumind ,cu scantei, Dumnezeilor mei ce si-au ,,caldicit iubirea,,redandu-mi speranta si increderea pentru vina pacatului savarsit. Exista mult adevar in slovele scrise si transfigurare poetica desavarsita ce prefigureaza o poeta talentata.
"Dă-mi vinele la un fierar, să-mi toarne foc în ele…." este un vers care m-a lasat fara vorbe. "Aschiile" s-au desprins din cuburi, iar cuburile au prins zilele astea toate culorile curcubeului. "adie-mi duh in adevar…"
Adevarat a Inviat!