Iisus, răstignit în prime-time

Dacă răstignirea s-ar fi făcut nu atunci, ci acum, s-ar fi măsurat în puncte de audiență. Presa de pe întreaga Planetă ar urca pe Golgota, iar televiziunile ar întinde kilometri de cabluri pe Via Dolorosa. Maica Domnului ar fi împinsă de reporterițe mai la dreapta sau mai la stânga, în goana dupa cel mai bun loc de transmisie. Operatorii ar fugi și ei care-ncotro, căutând cea mai bună încadratură. Producătorii ar face orice s-o aiba pe Maria Magdalena la cadru, ca s-o întrebe “Ce simțiți acum?”. Pe toate ecranele s-ar lăfăi, pulsatil, anunțul “Atenție! Imagini șocante!” Microfoanele purtătoare de sigle colorate s-ar întinde, rugător, către Iisus în agonie; întrebările s-ar încăleca, în devălmășie: “Ne puteți spune câteva cuvinte?”, “E corecta sentința?”, “Ce intenționați să faceți în continuare?”, “Aveți un mesaj pentru cei de-acasă?”, “Dar de ce nu vreți să ne spuneți și nouă nimic. că stăm de-azi dimineață aici…”.

Punctele de rating ar fi copleșitoare. Exclusivitățile s-ar plăti cu bani grei: un scurt interviu cu tâlharul, spre exemplu, sau măcar doua-trei vorbulițe de la sutaș.

De cealaltă parte, în studiourile TV, analiștii ar întoarce evenimentul pe toate părțile. S-ar spune vorbe mari, vorbe grele, vorbe la nervi, vorbe la bășcălie, vorbe de credință și de necredință, s-ar spune mai multe vorbe decât a rostit omenirea vreodata. YouTube-ul s-ar umple și el de filme, filmulețe și montăjele.

Toate astea pentru că nu mai știm și nici nu mai suntem lăsați, de fapt, să trăim normal. A devenit obligatoriu să știm toți morții, să-i vedem conduși la țintirim, să ne tânguim non-stop și să ne ducem zilișoarele astea amărâte exclusiv în regim de breaking-news și de news alert. Dacă s-ar petrece în zilele noastre, am vedea toate marile orori ale istoriei din fotoliul nostru preferat, în prime-time, într-o “ediție specială”. Încă o “ultimă oră”. A câta, oare?